Sari la conținut

Cine e în spate

Ionuț Cosma - Fitness Coach & Educator

Am făcut SHAPE Score ca să aibă oricine un punct clar de pornire, înainte de orice program.

Am intrat prima dată într-o sală în 1993, la 14 ani. Antrenez din 2017, ca instructor de fitness acreditat de stat, și sunt licențiat în Educație Fizică și Sportivă.

Din 2017 am lucrat 1:1 cu peste 300 de femei și peste 200 de bărbați. Din decembrie 2021 formez instructori, ca Master Trainer la MoveOn Fitness Education.

Nu am inventat nimic. Antrenamentul de forță, mobilitatea și consecvența sunt principii pe care le găsești în recomandările oficiale de activitate fizică și în manualele după care se formează instructorii. SHAPE Score le pune în 18 întrebări.

Parcursul complet și diplomele, pe ionutcosma.ro

„Scopul e un corp care rămâne funcțional ani de zile. Cifra de pe cântar vine după.”

Pentru cine e

  1. SHAPE Score e pentru oamenii care cred că s-au lăsat de mișcare din lipsă de voință.
  2. Mă concentrez pe cei care vor un punct clar de pornire, nu încă o listă de sfaturi.
  3. Am făcut evaluarea ca, după 3 minute, să știi ce faci deja bine și care e singurul lucru de făcut săptămâna asta.

Pe ce se sprijină evaluarea

Reperele de mișcare vin din recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, iar cel de somn de la Academia Americană de Medicină a Somnului. Unde un reper e principiul meu, nu un ghid public, scrie asta lângă el. Vezi toate sursele.

Nu e un consult medical și nu pune diagnostice. Dacă ai o afecțiune sau iei medicație, vorbește întâi cu medicul tău.

Începe de aici